Nici nu-mi gasesc cuvintele, sa dea dracu... Stiam ca o sa vina si ziua asta si mi-era atat de teama de ea. Ziua in care nu o sa mai aiba cine sa ma intampine dand din ciot cu o moaca somnoroasa atunci cand ajung acasa de la munca, sau sa ma faca sa zambesc dupa o zi grea, sa se uite cu ochi de cersetor atunci cand imbuc un dumicat si sa ceara atentie cu o moaca tampa si haioasa.
Da, mi-a murit fotomodeala preferata, cainele meu frumos. Mi-a murit in brate, dupa ce atata amar de zile a facut tot posibilul ca sa ma indragostesc de ea. Si acu stau ca prostu si ascult cat de liniste e in casa si parca o tot vad aparand de dupa colt cu botul ala turtit.
Ma credeam un dur, dar sa sap cu mana mea groapa, sa o asez in ea si sa arunc tarana aia rece peste ea stiind ca nu o sa o mai vad, sa o mangai, sa o sacai, sa o aud pufaind...credeam ca nu mai stiu sa plang. Dar m-am inselat.
Ramai cu bine draga mea Mara :(
